Birou Individual Notarial Pop Oana Olimpia

Birou Individual Notarial Pop Oana Olimpia

Meniul

Căutați un notar în Cluj-Napoca, centru? Cu experiență de peste 20 de ani, profesionalism și onestitate,răspundem solicitărilor!

Tipuri de proceduri notariale:

- redactarea înscrisurilor cu conținut juridic, la solicitarea părților;

- autentificarea înscrisurilor;

- procedura succesorală notarială;

- certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege;

- legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum și a sigiliilor;

- darea de dată certă înscrisurilor;

- primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor și a documentelor prezentate de părți, precum și a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, în limita spațiului și utilităților de care dispune biroul notarial;

- actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin și al cecurilor;

- legalizarea copiilor de pe înscrisuri;

- efectuarea și legalizarea traducerilor;

- eliberarea de duplicate de pe actele întocmite;

- activități fiduciare, în condițiile legii;

- numirea, în cazurile prevăzute de lege, a custodelui sau a curatorului special;

- înregistrarea și păstrarea, în condițiile legii, a amprentelor dispozitivelor speciale de marcat;

- certificarea etapelor procedurale ale licitațiilor și/sau ale rezultatelor acestora;

- procedura divorțului, în condițiile legii;

- emiterea certificatului european de moștenitor;

- lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moștenitorilor;

- emiterea titlurilor executorii notariale;

- procedura numirii asistentului pentru încheierea actelor juridice;

- orice alte operațiuni prevăzute de lege.

Birou Individual Notarial Pop Oana Olimpia
Setări cookie
X
Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență de navigare mai bună.
Puteți să le acceptați pe toate sau să alegeți tipurile de cookie-uri pe care sunteți bucuros să le permiteți.
Setările de confidențialitate
Alegeți ce cookie-uri doriți să permiteți în timp ce navigați pe acest site. Vă rugăm să rețineți că unele cookie-uri nu pot fi dezactivate, deoarece fără ele site-ul web nu ar funcționa.
Esenţial
Pentru a preveni spamul, acest site folosește Google Recaptcha în formularele de contact.

Acest site poate utiliza, de asemenea, cookie-uri pentru comerțul electronic și sistemele de plată, care sunt esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect.
Servicii Google
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru a accesa date precum paginile pe care le vizitați și adresa dumneavoastră IP. Serviciile Google de pe acest site web pot include:

- Hărți Google
Bazat pe date
Acest site poate folosi module cookie pentru a înregistra comportamentul vizitatorilor, pentru a monitoriza conversiile reclamelor și pentru a crea audiențe, inclusiv din:

- Google Analytics
- Urmărirea conversiilor Google Ads
- Facebook (Meta Pixel)